Am Vorbit Cu Cerul

Am stins lumina-n casă, Era trecut de miezul nopții. Mi-am pus capul în palme Și-am tăcut în fața sorții. N-am cerut bani, n-am cerut faimă, N-am cerut să-mi fie ușor. Am cerut doar să nu pierd Omul bun din pieptul meu. Am alergat după toate, După nume, după rost. Dar în goana mea prin lume, Am uitat cine am fost. Și în liniștea aceea, Când nu mai aveam nimic de spus, Am simțit că nu sunt singur, Că mă ascultă Cineva de sus. Am vorbit cu cerul Când nu m-a mai auzit nimeni. I-am spus tot ce mă doare, Tot ce ascund în mine. Am vorbit cu cerul Și n-am mai vrut să par puternic. Doamne, dacă mă mai ții, Fă-mă om, nu doar om harnic. Mama m-a sunat azi iarăși, I-am zis: „Nu pot, sunt ocupat.” Tata a tăcut la telefon, Dar știu că l-am întristat. Copilul mi-a cerut o clipă, Eu i-am cumpărat ceva. Dar nu jucăria îl durea, Ci lipsa mea din viața sa. Și-am înțeles prea târziu, Într-o seară fără glas: Poți să ai de toate-n lume Și tot să nu ai ce-a rămas. Și în liniștea aceea, Când nu mai aveam nimic de spus, Am simțit că nu sunt singur, Că mă ascultă Cineva de sus. Am vorbit cu cerul Când nu m-a mai auzit nimeni. I-am spus tot ce mă doare, Tot ce ascund în mine. Am vorbit cu cerul Și n-am mai vrut să par puternic. Doamne, dacă mă mai ții, Fă-mă om, nu doar om harnic. Nu vreau să câștig lumea Și să-mi pierd sufletul meu. Nu vreau să am casa plină, Dar în inimă să-mi fie greu. Dă-mi puterea să mă-ntorc La oamenii care mă iubesc. Să spun „iartă-mă” la timp Și „mulțumesc” cât mai trăiesc. Am vorbit cu cerul Când nu m-a mai auzit nimeni. I-am spus tot ce mă doare, Tot ce ascund în mine. Am vorbit cu cerul Și n-am mai vrut să par puternic. Doamne, dacă mă mai ții, Fă-mă om, nu doar om harnic. Am vorbit cu cerul... Și cerul m-a ascultat. Amin.