Ne-am Obișnuit Cu Dorul

Ne-am obișnuit cu dorul, De parcă-i lucru firesc. Să ne lipsim unii de alții Și totuși să zicem că trăiesc. Ne-am obișnuit cu graba, Cu mesele pe fugă. Cu telefoane date rar Și cu inima prea lungă. Mama spune: „Nu-i nimic”, Dar știu că ar vrea mai mult. Tata tace ca să nu doară, Dar îl simt în glasul scurt. Nu ne-a despărțit o ceartă, Nu ne-a rupt un singur drum. Ne-a luat viața câte-o clipă Și-am zis mereu: „Nu pot acum.” Ne-am obișnuit cu dorul, Dar dorul nu-i viață. Ne-am obișnuit să zâmbim Cu lacrima pe față. Ne-am obișnuit cu dorul, Doamne, fă-ne să vedem: Oamenii pe care-i iubim Nu sunt aici pentru totdeauna. Ne-am obișnuit cu lipsa, Cu scuze spuse frumos. Cu „vin curând”, cu „mai vorbim”, Cu sufletul întors pe dos. Copiii cresc lângă noi, Dar uneori ne scapă clipa. Le dăm tot ce putem cumpăra, Dar nu le dăm mereu privirea. Avem case, avem planuri, Avem zile pline-n calendar. Dar când se lasă liniștea, Tot de ai noștri ne e dor iar. Nu ne-a despărțit o ceartă, Nu ne-a rupt un singur drum. Ne-a luat viața câte-o clipă Și-am zis mereu: „Nu pot acum.” Ne-am obișnuit cu dorul, Dar dorul nu-i viață. Ne-am obișnuit să zâmbim Cu lacrima pe față. Ne-am obișnuit cu dorul, Doamne, fă-ne să vedem: Oamenii pe care-i iubim Nu sunt aici pentru totdeauna. Poate azi sunăm acasă, Fără grabă, fără motiv. Poate azi spunem „mi-e dor” Până nu devine prea târziu. Poate azi lăsăm mândria, Poate azi lăsăm tot greul. Că un om drag lângă tine E un dar de la Dumnezeu. Ne-am obișnuit cu dorul, Dar dorul nu-i viață. Ne-am obișnuit să zâmbim Cu lacrima pe față. Ne-am obișnuit cu dorul, Doamne, fă-ne să vedem: Oamenii pe care-i iubim Nu sunt aici pentru totdeauna. Ne-am obișnuit cu dorul... Dar azi Ne întoarcem la ei.