Nu-mi Mai Trebuie Mult

Am alergat după multe, După bani, după răspuns. După liniștea promisă Care niciodată n-a ajuns. Am strâns griji în loc de zile, Am strâns drumuri în loc de dor. Și-am uitat că fericirea Nu stă ascunsă-n viitor. M-am trezit într-o seară simplă, Cu lumina stinsă-n hol. Și-am simțit că am de toate, Dar în piept era un gol. Atunci am spus încet, spre cer, Cu ochii umezi și gândul frânt: Doamne, nu-mi mai da ce cer, Dă-mi doar ce-mi aduce sufletul la rând. Nu-mi mai trebuie mult, Doar oamenii mei aproape. O casă cu râs și liniște, Și seri care nu se pierd în noapte. Nu-mi mai trebuie mult, Doamne, doar să nu uităm Că tot ce iubim în viața asta Nu se cumpără cu bani. Mama să mă sune seara, Fără să simt că mă grăbesc. Tata să tacă lângă mine, Și eu să știu ce vrea să spună. Copilul să-mi sară în brațe, Fără să-i spun „mai târziu”. Să fim toți în aceeași clipă, Nu doar în același loc, pustiu. Să am timp să țin o mână, Să am timp să spun ce simt. Că viața nu cere avere, Cere sufletul prezent. Atunci am spus încet, spre cer, Cu ochii umezi și gândul frânt: Doamne, nu-mi mai da ce cer, Dă-mi doar ce-mi aduce sufletul la rând. Nu-mi mai trebuie mult, Doar oamenii mei aproape. O casă cu râs și liniște, Și seri care nu se pierd în noapte. Nu-mi mai trebuie mult, Doamne, doar să nu uităm Că tot ce iubim în viața asta Nu se cumpără cu bani. Poate am crescut prea repede, Poate ne-am făcut prea grei. Poate am uitat că pacea Stă lângă oamenii mei. Nu vreau lumea toată, Doamne, Dacă pierd ce am acasă. Ține-mi inima curată Și familia sănătoasă. Nu-mi mai trebuie mult, Doar oamenii mei aproape. O casă cu râs și liniște, Și seri care nu se pierd în noapte. Nu-mi mai trebuie mult, Doamne, doar să nu uităm Că tot ce iubim în viața asta Nu se cumpără cu bani. Nu-mi mai trebuie mult... Doar ai mei. Și pace.