Vreau liniște, Doamne

M-am săturat de-atâta grabă, De zile trase peste noi. De telefoane care sună Când sufletul cere nevoi. M-am săturat să spun „sunt bine”, Când nu mai știu nici eu ce simt. Să-mi pun zâmbetul pe față Și inima s-o țin închisă. Am tot alergat prin viață, După bani, după răspuns. Dar cu cât am strâns mai multe, Cu atât mai gol m-am dus. Nu vreau să fug de lume, Nu vreau să las totul în urmă. Vreau doar o clipă fără teamă, Să simt că viața nu mă curmă. Vreau liniște, Doamne, În pieptul meu obosit. Să nu mai port atâtea griji Ca și cum nu m-ar fi rănit. Vreau liniște, Doamne, Nu aur, nu faimă, nu loc. Doar oamenii mei aproape Și sufletul aprins la loc. Copiii cresc lângă noi, Dar noi suntem tot pe fugă. Părinții spun „ai grijă de tine”, Și dorul lor nu ne judecă. Avem mese tot mai pline, Dar vorbim tot mai puțin. Ne uităm unii spre alții Și nu știm ce să mai simțim. Ne-am obișnuit cu lipsa, Cu oboseala ca decor. Dar omul nu trăiește bine Doar fiindcă nu-l vede nimeni plângând. Nu vreau să fug de lume, Nu vreau să las totul în urmă. Vreau doar o clipă fără teamă, Să simt că viața nu mă curmă. Vreau liniște, Doamne, În pieptul meu obosit. Să nu mai port atâtea griji Ca și cum nu m-ar fi rănit. Vreau liniște, Doamne, Nu aur, nu faimă, nu loc. Doar oamenii mei aproape Și sufletul aprins la loc. Dacă mai am încă o zi, Fă-mă s-o văd, nu doar s-o trec. Să nu mai spun „mai târziu” Când inima îmi cere drept. Să-mi țin copilul mai aproape, Să-mi sun părinții fără grabă. Să spun „te iubesc” la timp, Nu doar când dorul mă întreabă. Vreau liniște, Doamne, În pieptul meu obosit. Să nu mai port atâtea griji Ca și cum nu m-ar fi rănit. Vreau liniște, Doamne, Nu aur, nu faimă, nu loc. Doar oamenii mei aproape Și sufletul aprins la loc. Vreau liniște, Doamne... Și oamenii mei aproape. Atât.