Mi-e Dor de Omul Care Eram

Mi-e dor de omul care eram, Când nu știam ce-nseamnă grijă. Când seara cobora pe drum Și nu aveam nimic de ascuns. Alergam cu praful pe picioare, Cu râsul mare, fără rost. Nu aveam lumea la îndemână, Dar parcă aveam tot ce-a fost. Mama striga să vin în casă, Tata zâmbea fără cuvinte. Eu nu știam că într-o zi O să mă doară să-mi aduc aminte. Nu-mi lipsea nimic atunci, Deși aveam puțin în toate. Acum am multe lângă mine, Dar liniștea e prea departe. Mi-e dor de omul care eram, Când râdeam fără să mă prefac. Când nu purtam lumea pe umeri Și nu-mi țineam sufletul în sac. Mi-e dor de omul care eram, Doamne, du-mă-n gând puțin. Unde viața era simplă Și eu eram copil deplin. Acum am drumuri, am facturi, Am zile care fug prin mine. Am învățat să par adult, Dar nu și să-mi fie bine. Mă uit la poze vechi, tăcut, Și parcă simt iar vara-n prag. Cu mâinile murdare de joacă Și sufletul întreg, curat. Nu vreau să fug din viața asta, Nu vreau să dau timpul înapoi. Vreau doar să nu uit de tot Cum era să fim doar noi. Nu-mi lipsea nimic atunci, Deși aveam puțin în toate. Acum am multe lângă mine, Dar liniștea e prea departe. Mi-e dor de omul care eram, Când râdeam fără să mă prefac. Când nu purtam lumea pe umeri Și nu-mi țineam sufletul în sac. Mi-e dor de omul care eram, Doamne, du-mă-n gând puțin. Unde viața era simplă Și eu eram copil deplin. Poate copilul din mine Nu s-a pierdut, doar a tăcut. Poate așteaptă să-l aud Sub tot ce viața mi-a cerut. Doamne, fă-mă să-l mai simt, Să nu-l las în urmă iar. Că uneori un om se vindecă Dintr-o amintire și-un oftat. Mi-e dor de omul care eram, Când râdeam fără să mă prefac. Când nu purtam lumea pe umeri Și nu-mi țineam sufletul în sac. Mi-e dor de omul care eram, Doamne, du-mă-n gând puțin. Unde viața era simplă Și eu eram copil deplin. Mi-e dor de omul care eram... Poate încă e aici. Poate doar l-am uitat.